Confruntari etice!

M-am gandit la un titlu potrivit...clar nu e asta cea mai buna alegere!...dar am o mare ura fata de mine in acest moment...simt ca ma confrunt cu mine insami, incerc sa ajung la un numitor comun cu mine, cum asa?? E posibil?, aparent nu!...darrrrrrrrrrrrr exista momente in care vrei din tot sufletul sa faci ceva si nu te lasa inima, nu te lasa, vrei, dar nu poti, nefiind vorba de vointa proprie, e doar un efort ce trebuie depus de interiorul tau, nu de forta exterioara...e greu!

Mie imi sunt de ajuns doar cateva minute sa mi se schimbe starea de spirit complet. Nus tiu cum, doar asa se intampla. Sunt necesare doar 5 minute sa incep sa urasc o persoana pe care o adoram. Poate nu sunt nici macar 5 miute, poate e vorba de 5 secunde, sau o franctiune de secunda, poate totul se petrece in imaginatia mea, poate nici nu am iubit cu adevarat, daca incep sa dispretuiesc fara regrete dupa doar o privire aruncata la intamplare, poate la momentul nepotrivit. Poate asa era sa fie, poate era potrivit, poate eu trebuia sa vad ce nu vroiam, nu e vorba de ceva anume, ci doar de cum mi-a fost aruncat un zambet fara rost... stiu e un zambet, ar trebui sa il primesc calduros...dar nu era zambeul de care am nevoie, era rece, de gheata, fara sentiment, banal si ...urat!

Nu chiar adevarat...

Chiar daca e ziua de paste, adica seara de paste, eu stau la mine in camera, in fata monitorului, cu un pahar cu niste martini pe fund si o maslina pe jumatatae rontaita...avand in vedere ca NU sunt genul de om care beau, ma ametesc foarte repede..deci nu luati in seama tot ce scriu in postul asta, mai ales ca ceva imi spune ca maine cand il vad ii dau delete.
Mi-a dat andreea un coment la unul din posturile anterioare avand legatura cu ceva de genu"implinirea unui vis e la un pas distanta"....vai vai vai vai vai...
Pai la mine nu e niciodata asa..de ce? pentru ca atunci cand ajung sa fiu la un pas departare de trnsformarea visului in ceva real, ceva adevarat, care se poate simti, atinge, si nu doar imagina, vine cineva, o forta nevazuta(uneori e doar constiinta mea, care imi zice ca nu e bine ce fac, alteori alte maruntisuri) si imi pune piedica....si cad...cad in nestiinta, aiuirita...si...si de cele mai multe ori incep sa plang, sa plang sperand ca asa voi gasi o solutie sa sar bariera nevazuta...cam imposibil nu e asa?
Bineinteles ca nu rezolv nimic de una singura in conditiile in care ma simt pierduta in neant, fara nicio ideea de intoarcere, fara o zgarietura in asfaltul pe care alergam adineauri cu atata avnt spre atingerea idealului...si zbang piedica aia...si ma lovesc, si incerc sa o iau de la capat si de multe ori nu ajung la destinatie si ma simt foarte prost, desi poate nu e vina mea...si...si..si..
Si..multumesc prietenilor care imi sunt alaturi in asemean situatii :) !

Pe care? Pe amandoua?

In viata ai doua posiblitati: sa alegi sa fii un om de succes, sa te respecte lumea, sa nu iti calci niciodata pe orgoliu, sau sa cunosti sentimentul numit dragoste, sa lasi de la tine, dar sa te simti iubit intr-un fel aparte.

Ca om de succes, vei pune accent pe rationament, mereu, vei putea judeca din afara foarte usor si vei fii lasat rece de orice inseamna suferinta. La batranete vei avea tot ce iti trebuie , vei privi in urma si vei vedea un trecut glorios, plin de castiguri morale si materiale. Totusi, pentru a avea toate acestea , nu vei face cunostiinta cu iubirea, deci nu vei fii implinit cu adevarat niciodata, pentru ca iti lipseste acel ceva.
Ca om sentimental vei avea parte de o persoana draga tie , mereu aproape, care sa te iubeasca, sa te faca sa te simti special, dar trebuie sa iti calci de multe ori demnitatea in picioare, sa lasi sa se vada doar partea frumos colorata a vietii. Poti fii iubit cu adevarat, atunci vei avea tot ce iti doresti posibil, pentru ca dragostea poate umple orice gol, dar poti sa ajungi singur, pe marginea unui drum, toti sa rada de tine si sa te arate cu degetu, toate acestea din cauza ca ai iubit, poate prea mult. Dar, in situatia aia te vei gandi : oare...nu e mai bine asa, sa raman cu o amintire minunata, speciala, care sa ma ajute sa merg mai departe, sa stiu ca am avut momente perecte in viata mea, decat sa nu fii existat acestea niciodata?

In concluzie, ce ai prefera? Cum ar fii mai usor? Sa te zbati sau nu? Sa suferi sau sa traiesti monoton toata viata? Sa incerci sa fii ceva, dar sentimentele sa iti domine ratiunea, sa incerci sa schimbi toate acestea, dar o parte din tine, partea mai sensibila, sa iti sopteasca cu duritate ca e imposibil... este mai greu sa crezi ca totul este posibil daca vrei, dar sa nu reusesti sa depasesti o mare cantitate de probleme? Tu ce crezi?? Tu cum vezi viata?

De ce mai tarziu si nu acum? De ce?

Se spune mereu ca daca ai rabdare, primesti! Dar stau acum si ma intreb: " de ce sa stau pana la adanci batraneti, cand o sa am riduri, si o sa am senzatia ca viata a trecut pe langa mine, ca sa primesc ce vreau?"

Teoretic abia atunci esti cu adevarat implinit, pentru ca pe parcursul vietii ai avut timp sa primesti, treptat, cam tot ce ai avut nevoie.

De ce stai sa astepti cu ochii spre cer, in speranta ca va cadea de acolo, iubirea? sau orice altceva. De ce? De ce nu poti avea totul de la inceput ca sa poti trai cu o constiinta curata? De ce sunt atatea intrebari fara rspuns? De ce stai si astepti o minune, dar, totusi, esti constient ca nu se va implini intr-un viitor indepartat, aproape inexistent, sau chiar niciodata?

De ce trebuie sa te hranesti mai intai cu vise? De ce esti mereu nesatul, nu iti este de ajuns ce ai?Ce ai de pierdut daca te multumesti cu ce s-a intamplat sau cu ce se va repeta? Vrei mereu mai mult, si mai multtt...

Eu nu critic, doar afirm ceea ce cred, pentru ca si eu simt la fel ca si oricine, sunt un om, iar u om(unul normal) nu este niciodata multumit, aspira catre perfectiune, cat mai mult atat mai bine! Dar nu mereu...din pacate :D

Mi-e dor de momentele frumoase...

DA...mi-e dor de tot ce s-a petrecut frumos in viata mea, mi-e dor de zambetul larg al Anei cu "phah-ul" de rigoare, de sfiala aceia fara sens din privirea Andreei, .mi-e dor de tot ce inseamna frumos!
Logic, nu are rost, de ce sa iti fie dor, bla bla, cand poti sa traiesti clipa actuala?8-
Mda ma..o traiesc si pe aia, daca nu ar exista prezentul nu ai mai avea cum sa te bucuri de trecut! Si nu! Trecutul nu este superior, niciodata, dar e uneori esti trist, esti sictirit si scarbit, dezgustat total de tot ce se intampla, ai impresia ca tot ce te inconjoara este un pamflet al naturii!..mda..pai nu e, pentru ca daca ar fii, tu nu ai putea sa razi mai tarziu de aceste lucruri, ce care acum pe consideri gretoase.
In curand vor apare, probabil, unele si mai gretoase, si iti vei aminti de acele "zile frumoase", pe care la momentul respectiv nu le-ai pretuit cum trebuia. Este adevarat ca duci dorul unui lucru doar dupa ce il pierzi...dar mai bine sa duc dorul, si sa raman cu o amintire frumoase care ma va ajuta sa rad la glumele praoste ale vietii, decat sa uit si sa am impresia maginata ca nu am o amintire buna, un vis devenit realitate , ci doar deja vu-uri...