La misto!!

Aunci cand viata te ia la misto, nu poti face atceva decat sa razi.

Este o oportunitate de a trece peste orice, fara sa iti pese, sa iei totul in joaca, ca o gluma, caterinca proasta. Asa cum ar face un copil. RAZI. Punct.

NU pot.

N pot sa plang fara sa zambesc...plang, ma doare, ma uit in spate si plang si zambesc si plang din nou ...
Pentru ca te iubesc mult de tot...si simt ce nu am mai simtit pentru nimeni, pentru ca tu esti unicul lucru ce ma face sa vreau sa urlu de fericire,
Pentru ca as vrea sa fii mereu aici langa mine, sa stiu ca daca ma las pe spate ma prinzi si apoi imi razi dulce "pe sub mustati"...
Pentru ca am nevoie de tine, de prezenta ta...aici...acum ...si mereu....
Pentru ca e de ajuns sa ma gandesc la tine si sa imi dea lacrimile...
Pentru ca nu stiu cine esti sau ce esti dar stiu ca te iubesc mai mult decat posibil si ma gandesc mereu la tine...
Pentru ca ai fost, esti si vei fii mereu ceva ce nu pot atinge, dar voi alerga mereu in speranta ca te voi avea...doar pt mine, eu si nimeni altcinea

Despre "a zambi"...

Stau si privesc in trecut, la prima mea zi de scoala, si schitez un zambet pierdut si vag...in amintirea acelori timpuri...
Apoi imi aterizeaza memoria deasupra zilei in care eu si Ana ne-am declarat prietenie vesnica...un zambet enorm imi inunda fatza
Iar se aude muzica la maxim sub mine...vecinu...ah...chiar si atunci cand te enerveaza cineva, zamesti, ironic.

Puterea de a zambi ocupa o mare parte in natura de a fi om...fara un zambet nu ai pautea sa treci mai departe, fara el nu ai mai intelege nimic, ar fii totul sters si pierdut intr-o disperare continua in care lumea isi cauta motivul fericirii

Cand simti ca nimic nu mai are rost, iar lacrimile iti curg incet si se preling pe toata fatza pana pe gat, ai un zambet usor schitat, dulceag care vrea sa transmita ca nu merita lacrimile, nimic nu e mai important decat sa vezi o cale de scapare spre fericirea echilibrata dintre 2 lucruri ce te apasa...si atunci zambesti, ca un impuls venit din interior...un motiv sa inaintezi spre gasirea urmatorului zambet.

Cand iubesti, zambesti. Omul nu poate fii perfect, in natura sa se gaseste greseala. Aceasta este ceva normal, oricat de mult te poate iubi cineva, la un moment dat te va rani, iar tu va trebui sa il ierti...pentru ca si tu iubesti si si tu vei reusi sa ranesti la randu tau persoanle dragi....iar atunci le vei zambi si vei incerca sa le impaci...pentru ca zambetul este totul, pentru ca cu un zambet poti transmite orice si pentru ca un zambet poate inlocui mereu cuvintele...
De ce sa cauti cuvinte, sa incerci sa rascolesti in mintea ta dupa ele, cand poti arunca un zambet...va intelege...oricin va intelege ce crezi ce vrei...pentru ca ai mereu un motiv sa fii fericit....
Simte asta!

cu timpul realizezi...

Am observat cu timpul, pe parcurs ce am crescut(nu ma consider destul matura pentru incercarile vietii, dar nici copil , intrucat am reusit sa citesc in adancul ascunzisurilor), ca lucrururile nu vin chiar de la sine , nici macar cand nu esti cel mai norocos om !!
Ganditi-va doar cum este atunci candte zbati pentru un lucru, si sa reusesti!! da!! te simti incantator de fericit!! Lumea iti fuge de sub picioare si ai impresia vaga ca zbori!
Dar incearca acum sa gasesti si partea in care te chinui, dai tot ce poti si tot iti iese un rahat!
Nu simti ca ai muncit degeaba? Nu ar fii mai usor sa nu mai faci nimic? sau poate sa lasi totul asa?
Pai. unii zic ca asa trebuie procedat, insa parerea mea este alta: cand vazi ca ai muncit , ai tras pentru ceva , ai incercat sa reusesti ai constinta curata!
Macar ai pura satisfactie ca nu te numeri printre oamenii de nimic ai societatii si nu ai asteptat sa care altul pentru tine!
Si este mai usor sa te impaci cu ideea ca destinul e menit sa ii dea farmec vietii tocmai printre aceste lucruri simple, care la un moment dat te oftica !!
Discutand cu andreea am ajuns la urmatoarea "filozofie":"oamenii sunt niste animale care se hranesc cu sentimente... o mare parte din noi a fost prinsa si aruncata intr-o cusca... suntem hraniti doar cu tristete... stam de prea mult timp in aceasca cusca... vrem sa scapam, insa nu avem cum... lumea trece pe langa noi, vede in ce stare sumtem, insa nimanui nu i se face mila de noi... nu exista cale de iesire... "(scris de mintea stralucita a andreei)!
Replica mea a fost urmatoarea "
fiecare om isi construieste singur propria cusca fara sa realizeze ca nu vede calea de scapare, acel loc unde 2 gratii sunt mai departate, optimismul!! Toata lumea se afunda tot mai rau in acea cusca, printre probleme, si nu ii pasa decat cum sa reueasca sa supravietuiasca printre toate cele care il sufoca, tot mai rau si mai rau, iar privirea ii este aburita de ceata de nepasare ! in loc sa se zbata fuge spre un colt parasit al acelei cutii si se tot ingramadeste in el, se inghesuie, se apasa pe peretii custii, sperand ca macar odata aceasta sa se largeasca, dar NU!! nu vei reusi niciodata sa limpezesti drumul spre zavorul custii pentru ca iti este prea frica sa iesi, vei crede ca dupa ce vei evada, toate se vor napusti asupra ta!! dar NU!!! continua sa speri la ceva picat din cer, atrizat deasupra ta, dar NU toate vor ateriza macar la 1 metru in fata ta, caci ideea sa te zbati pentru acel cva si sa demonstrezi ca meriti! DEMONSTREAZA!!! "
Aici se termina primul articol al acestui blog si sunt convinsa ca majoriatea dintre cititori au aproximativ aceeasi perspectiva ca si mine! :)