Chiar daca e ziua de paste, adica seara de paste, eu stau la mine in camera, in fata monitorului, cu un pahar cu niste martini pe fund si o maslina pe jumatatae rontaita...avand in vedere ca NU sunt genul de om care beau, ma ametesc foarte repede..deci nu luati in seama tot ce scriu in postul asta, mai ales ca ceva imi spune ca maine cand il vad ii dau delete.
Mi-a dat andreea un coment la unul din posturile anterioare avand legatura cu ceva de genu"implinirea unui vis e la un pas distanta"....vai vai vai vai vai...
Pai la mine nu e niciodata asa..de ce? pentru ca atunci cand ajung sa fiu la un pas departare de trnsformarea visului in ceva real, ceva adevarat, care se poate simti, atinge, si nu doar imagina, vine cineva, o forta nevazuta(uneori e doar constiinta mea, care imi zice ca nu e bine ce fac, alteori alte maruntisuri) si imi pune piedica....si cad...cad in nestiinta, aiuirita...si...si de cele mai multe ori incep sa plang, sa plang sperand ca asa voi gasi o solutie sa sar bariera nevazuta...cam imposibil nu e asa?
Bineinteles ca nu rezolv nimic de una singura in conditiile in care ma simt pierduta in neant, fara nicio ideea de intoarcere, fara o zgarietura in asfaltul pe care alergam adineauri cu atata avnt spre atingerea idealului...si zbang piedica aia...si ma lovesc, si incerc sa o iau de la capat si de multe ori nu ajung la destinatie si ma simt foarte prost, desi poate nu e vina mea...si...si..si..
Si..multumesc prietenilor care imi sunt alaturi in asemean situatii :) !
Mi-a dat andreea un coment la unul din posturile anterioare avand legatura cu ceva de genu"implinirea unui vis e la un pas distanta"....vai vai vai vai vai...
Pai la mine nu e niciodata asa..de ce? pentru ca atunci cand ajung sa fiu la un pas departare de trnsformarea visului in ceva real, ceva adevarat, care se poate simti, atinge, si nu doar imagina, vine cineva, o forta nevazuta(uneori e doar constiinta mea, care imi zice ca nu e bine ce fac, alteori alte maruntisuri) si imi pune piedica....si cad...cad in nestiinta, aiuirita...si...si de cele mai multe ori incep sa plang, sa plang sperand ca asa voi gasi o solutie sa sar bariera nevazuta...cam imposibil nu e asa?
Bineinteles ca nu rezolv nimic de una singura in conditiile in care ma simt pierduta in neant, fara nicio ideea de intoarcere, fara o zgarietura in asfaltul pe care alergam adineauri cu atata avnt spre atingerea idealului...si zbang piedica aia...si ma lovesc, si incerc sa o iau de la capat si de multe ori nu ajung la destinatie si ma simt foarte prost, desi poate nu e vina mea...si...si..si..
Si..multumesc prietenilor care imi sunt alaturi in asemean situatii :) !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu